Prăjitură Alaska cu afine

Rețete cu afine

Prăjitură Alaska cu afine
  • Icon portii Porții 9
  • Grad dificultate Complexitate 2
  • Durata gatire Pregătire 1 h

Descriere

Prăjitura Alaska bifează toate caracteristicile unui desert perfect cu care sigur îi vei impresiona până și pe cei mai pretențioși.

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 3 oua
  • un praf sare
  • 3 lg făină
  • 3 lg zahăr
  • Pentru înghețată:
  • lămâie
  • 397 g lapte condensat (1 conserva)
  • 400 g smântână pentru frișcă
  • 300 g afine
  • 2 lg miere/ sirop agave
  • lămâie
  • Pentru bezea:
  • 6 albușuri
  • 200 g zahăr
  • zeamă de lămâie

Mod de preparare

  • Se pregătește întâi înghețata pentru că trebuie să stea la congelator minim 6 ore.
  • Se spală afinele, se opresc câteva, iar restul se pun la fiert, cu puțină miere și zeamă de lămâie. Se lasă pe foc până dau în clocot. Se iau de pe foc și se lasă la temperat.
  • Într-un vas rece, se mixează smântână pentru frișcă. Când devine pufoasă și ușoară, se încorporează laptele condensat, iar la final sosul de afine. Se amestecă până la uniformizare, apoi se adaugă afinele puse deoparte.
  • Compoziția rezultată se toarnă într-o formă bombată, tapetată cu folie alimentară, se acoperă și se pune în congelator.
  • Blatul se pregătește foarte ușor.
  • Albușurile cu un praf de sare se mixează până la spumă, iar când devin dense și cresc în volum, se adaugă zahărul. Se mixează în continuare până se obține o bezea fină și lucioasă. Se încorporează gălbenușurile, iar la final făina și coaja de lămâie.
  • Compoziția se toarnă într-o formă de copt din silicon și se coace la 170 grade C, timp de 25 – 30 minute. Se scoate și se lasă la temperat.
  • Blatul răcit se așază peste baza de înghețată și se presează ușor , apoi se acoperă la loc și se pune în congelator.
  • Bezeaua se pregătește la final.
  • Albușurile și un praf de sare se spumează bine, când devin albe și dense, se adaugă treptat zahărul, mixând continuu. Se adaugă 1-2 lingurițe de zeamă de lămâie. Bezeaua trebuie să fie fermă și lucioasă.
  • Se scoate înghețată din congelator, se îmbracă repede într-un strat generos de bezea și cu ajutorul unui arzător de bucătărie, se caramelizează la suprafață.
  • Desertul se porționează cu un cuțit cu lama lată, umezit cu puțină apă rece.